O lume neagra ma-nconjoara. Tensiune in jurul meu... Ma striga cineva.Ma uit. Nu stiu cine este... dar m-a strigat cineva. In jurul meu sunt atat de multe chipuri cunoscute dar in acelasi timp atat de straine. Vin la mine, vorbesc cu mine, nu-i inteleg. Vorbele lor se pierd si se aud doar ecouri intr-o lume materiala...chipurile dispar in ceata. La un moment dat se desluseste un chip luminos, frumos, dar in scurt timp acest chip se intuneca si treptat, treptat isi schimba chipul, apoi se pierde in ceata. Ma simt pierduta, intr-o lume necunoscuta, straina.
Totul in jurul meu e ca un labirint. Alerg. Alerg.Ma zbat in frig, prin vant, prin maracini, prin ceata sa gasesc o cale de iesire... din loc, in loc vad o luminita si alerg acolo in speranta ca voi gasi pe cineva ce va putea sa ma scoata din lumea aceasta, din aceasta dimensiune neagra, pustie, lipsita de afectiune, lume in care ma pierd printre ecouri pierdute si umbre nedeslusite. Alerg. Alerg si ajung la o usa mare, frumoasa, luminoasa. Ma simt in siguranta. Simt ca aceasta este scaparea mea. Dar, vai, in cateva secunde aud rasete, rasete, batjocura in jurul meu, chipuri sfidatoare. Ma indrept cu frica spre usa sigurantei, spre usa afectiunii,dar vai s-a transformat intr-un gard de spini ce ma inconjoara, imi sfasie trupul, ma distrug si rasetele nu se contenesc...
Aaaah... Aaaah.. m-am trezit. Respir greu, din ce in ce mai greu.
Ma uit la ceas: e tarziu, mult prea tarziu...
